CFR nu oprește în „gara” Giurgiu. Echipa lui Petrescu câștigă cu 3-2 deplasarea de la Astra, după un meci dominat aproape în întregime

CFR nu oprește în
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Balde a marcat după doar 3 minute, iar Deac și Djokovic l-au imitat în partea a doua.
  • Astra a trăit cu mici speranțe după autogolul lui Manea și golul lui Ioniță din prelungiri, dar per total n-a făcut față liderului.

Astra – CFR a fost un meci cu personaje cheie. Doi constructori de echipe, Edi Iordănescu și Dan Petrescu, poate în top 3 al antrenorilor din actuala Ligă I și două vârfuri rasate, atacanții cu cele mai „grele” CV-uri din România, dacă ne gândim la Le Talec și Ibrahima Balde. În prima decadă a anilor 2000 unul juca pentru Liverpool, iar celălalt la Atletico Madrid.

Gol după 3 minute

Dintre aceste personaje principale ale ultimului meci din etapă aveau să iasă în evidență și în prima repriză. Era minutul 3 și apărea prima ocazie de gol a meciului. Contraatac CFR din jumătatea proprie, Nistor vede culoarul perfect, pe unde îi trimite la întâlnire lui Balde și cel mai eficient atacant din Liga I nu-l iartă pe Iliev, ajungând la 4 goluri în 86 de minute, adunate în 5 partide de Liga I.
Un meci început practic de la 0-1 a devenit aproape imposibil de controlat pentru echipa lui Iordănescu. CFR a rămas la controlul partidei, în ciuda avantajului pe teren străin. Asta pentru că formația lui Edi Iordănescu a fost incapabilă să domine un centru al terenului unde Hoban, Deac sau Culio au fost „stăpâni”. Atacurile au continuat, spre poarta Astrei, într-un ritm „ardelenesc”.

Penalty neacordat pentru CFR

CFR putea să aibă două goluri avantaj după doar 17 minute, dar n-a primit penalty la un henț evident al lui Stan, în careu. Balde avea să și rateze o șansă importantă, dintr-o centrare venită de la Deac (44), pentru ca în prelungirile primei reprize Astra să facă ceea ce nu a putut să facă timp de 45 de minute. A fost prima ocazie de gol a gazdelor, la reluarea în bară a lui Marquinos (45+1).
Repriza a doua a început ca și prima pentru CFR.

Gol Deac, la limită, și minutele de speranță pentru Astra

Un nou contraatac, o mingea care a circulat pe traseul Balde – Culio – Deac, iar ultimul marchează golul doi, dar dintr-o poziție de offside nesesizată de tușier (50). Petrescu e mulțumit, are 2-0 și comandă retragerea, iar CFR se poziționează cu toată echipa în jumătatea proprie. Astra încearcă, dar găsește greu soluții. Totuși, vine un cadou pe neașteptate. Manea deviază în propria poartă mingea șutată „cu sete” de Belu (74). Edi Iordănescu speră, dar e speranță de doar 5 minute, pentru că CFR marchează din nou, tot după un contraatac. Balde pentru Deac, pasă în spate la Djokovic și sârbul marchează primul gol de la revenirea în România (79). În prelungiri, Astra s-a mai amăgit câteva secunde, după golul lui Ioniță (90+2), da.

Un meci în care liderul a avut doar 7 minute de emoție, pe un teren unde nimeni nu câștigase până astăzi.


Astra – CFR 2-3 (Manea  73 ag, Ioniță 90+2 / Balde 3, Deac 50, Djokovic 79)

  • Astra: Iliev – Belu, Bejan, Polcazk, Al. Stan  – Seto, Dandea – Balaure, Marquinhos, Ioniță – Le Tallec
  • Rezerve: Lazar, Abang, Radunovic, Butean, Erico da Silva, Moise, Nyuiadzi
  • CFR: Arlauskis – Manea, A. Mureșan, Boli, Peteleu – Djokovic, Hoban – Nistor, Culio, Deac – Balde
  • Rezerve: Duka, Luchin, Rus, Nouvier, Urko Vera, Camora, Hamed

22:23 Final de meci la Giurgiu.


22:20 GOOOOL Astra! Claudiu Belu centrează, după ce a insistat foarte bine la o minge, din partea dreaptă, îl găsește pe Ioniță, care se întoarce cu adversar în spate și îl învinge pe Arlauskis.


22:08 GOOOOOL CFR! Fotbaliștii Astrei comit o eroare în marginea terenului, Balde recuperează și îi trimite în careu lui Deac, iar acesta încearcă să-și facă loc, dar îi scoate mingea lui Djokovic, în marginea careului, și acesta șutează din prima, pe jos, fără speranțe pentru Iliev.


22:02 GOOOOOL Astra! Andrei Mureșan respinge eronat o minge, Marquinhos îi trimite pe culoar lui Moise, care întoarce cu călcâiul lui Belu, iar acesta trage. Balonul este respins de Arlauskis în pieptul lui Manea și mingea ajunge în plasă.


22:01 Alexandru Ioniță se întoarce cu doi adversari în spate, în marginea careului lui Arlauskis, și șutează puternic, dar mingea trece peste poarta CFR-ului.


21:40 GOOOOOL CFR! Ardelenii scapă pe contraatac și, în 3 oameni, reușesc să ajungă în careul lui Iliev. Balde îi trimite mingea lui Culio, acesta îl găseșt excelent pe Deac, în careu, iar decarul lui Dan Petrescu înscrie cu un șut la colțul lung.


21:35 A început repriza a doua.


21:20 Pauză.


21:17 Bară Astra! Claudiu Belu reușește o incursiune bună în partea dreaptă, ajunge aproape de tușă, centrează și îl găsește nemarcat pe Marquinhos, cel care reia cu capul, dar mingea lovește bara transversală a porții apărate de Giedrius Arlauskis.


21:05 Ocazie uriașă ratată de Ibrahima Balde. Ciprian Deac a primit o pasă în margine, de la Nistor, a centrat în careu pentru atacantul senegalez care a scăpat din marcaj, a șutat, dar mingea s-a scurs puțin pe lângă stâlpul din stânga porții lui Plamen Iliev.


21:02 Astra nu reușește să-i pună deloc probleme echipei lui Dan Petrescu. Mijlocul giurviuvenilor nu susține atât cât ar trebui atacul, iar trupa lui Edward Iordănescu nu a avut, până în prezent, nicio ocazie concretă de a marca. S-a scurs prima jumătate de oră a meciului de pe „Marin Anastasovic”.


20:55 Ciprian Deac încearcă un șut de la marginea careului lui Iliev, însă mingea trece mult peste poartă.


20:47: Penalty neacordat pentru CFR! Deac l-a driblat pe Alexandru Stan în careu, fundașul stânga al Astrei a revenit la timp, a părut că are prim-planul în duel, dar apoi a făcut un gest pentru care trebuia acordat penalty. Stan s-a dus cu cotul spre minge, a atins-o în careu, Deac s-a oprit și a cerut penalty, dar Marius Avram a lăsat jocul să continue. Reluările au arătat că fundașul Astrei a lovit mingea cu cotul stâng.


20:34  GOOOOOL CFR! Dan Nistor găsește o pasă perfectă pentru Ibrahima Balde, îl lasă singur cu portarul pe atacantul senegalez, iar omul care a îmbrăcat în trecut tricoul lui Atletico Madrid deschide scorul fără mari probleme.


20:30 A început meciul


19:45 Mai sunt 45 de minute până la meciul de la Giurgiu, timp suficient pentru a întoarce pe toate părțile echipele de start. Edi Iordănescu a trimis în teren un 11 apropiat de cel folosit în mai toate meciurile, iar Dan Petrescu l-a lăsat pe bancă pe Urko Vera, marcatorul din derby-ul cu FCSB.


Astra – CFR Cluj, ora 20:30, este partida care încheie etapa a 12-a din Liga 1. Ardelenii sunt lideri și vin după un rezultat bun obținut etapa trecută pe teren propriu cu FCSB, scor 1-1. De altfel, echipa lui Dan Petrescu a pierdut un singur meci în acest sezon, partida de poveste cu ACS Poli Timișoara din runda a opta.

Echipa lui Edi Iordănescu este una dintre revelațiile acestui sezon. Rămas fără o echipă întreagă în perioada de transferuri din vară, antrenorul giurgiuvenilor a reușit să-și ducă formația până pe locul patru în clasament. În cazul unei victorii cu CFR, Astra ar acumula 25 de puncte și ar urca pe poziția a doua, alături de FCSB.

Dan Petrescu nu-l va folosi la acest meci pe Omrani. Fotbalistul francez a fost exclus din lot după ce a petrecut într-un club din Cluj imediat după partida cu FCSB de la mijlocul săptămânii trecute.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×